Bucataria s-a mutat…

2 decembrie 2008

…pe net. Acum, ca totul este virtual in jurul nostru, ca reusim sa
ne rezolvam aproape totul la dstanta, am putea incerca si cu bucataria.
E drept, bucataria.net
are o pozitie privilegiata: te cheama in lumile virtuale atit de
atractive in ultimul timp, dar apoi te si trimite inapoi. Unde? La
cratita, unde ne sta atit de bine noua. Gurmanzilor. Gourmet -ilor.
Mincaciosilor (dar nu orice mincaciosi, ci musai cu cap, cu idei, cu
principii , cu preferinte rafinate si sofisticate).

Nu vorbesc de o comunitate a snobilor alimentari, a celor interesati de termeni gen fusion
doar pentru ca suna cool, ci de cea mai noua comunitate gastronomica de
pe net. Din care va invit sa faceti parte. Merita. Motivele? Multe, dar
individuale. Pentru mine, importante sint ideea de a face parte dintr-o
comunitate de oameni cu preocupari similare si design-ul verde in care
ma regasesc.


Bucataria s-a mutat…

2 decembrie 2008

…pe net. Acum, ca totul este virtual in jurul nostru, ca reusim sa
ne rezolvam aproape totul la dstanta, am putea incerca si cu bucataria.
E drept, bucataria.net
are o pozitie privilegiata: te cheama in lumile virtuale atit de
atractive in ultimul timp, dar apoi te si trimite inapoi. Unde? La
cratita, unde ne sta atit de bine noua. Gurmanzilor. Gourmet -ilor.
Mincaciosilor (dar nu orice mincaciosi, ci musai cu cap, cu idei, cu
principii , cu preferinte rafinate si sofisticate).

Nu vorbesc de o comunitate a snobilor alimentari, a celor interesati de termeni gen fusion
doar pentru ca suna cool, ci de cea mai noua comunitate gastronomica de
pe net. Din care va invit sa faceti parte. Merita. Motivele? Multe, dar
individuale. Pentru mine, importante sint ideea de a face parte dintr-o
comunitate de oameni cu preocupari similare si design-ul verde in care
ma regasesc.


Dinner at Olive’s

8 noiembrie 2008

 

Nu, n-am sa va spun ce e "Olive’s" – the chief’s secret. Dar pot sa va povestesc cum a decurs.
A inceput cu scuzele mele cum ca nu am sa pot minca nimic: pur si simplu mincasem putin peste necesar, ca sa zic asa, prinsa intre doua trenuri. Iar cina a venit pe neasteptate, in urma unei decizii spontane. Apoi a continuat cu defilarea felurilor prin fata mea: se pregatea masa. Au aterizat pe masa paste fierte al dente, un sos rosu pe care nu m-am straduit sa-l identific (tocmai digeram o minunata placinta cu brinza dulce si stafide), o chestie alba la care nici nu m-am uitat… Farfurii, un vin alb, apa. A venit si salata rucola. Si, pina la urma, am decis sa ma asez si eu la masa. Initial din politete . Apoi mirosurile au inceput atacul – si am acceptat sa "gust". Nuuu, nu rideti – ceea ce urmeaza nu a fost o indopare clasica, ci o degustare de gourmet. Genul ala de degustare cind apuci sa simti aromele, gustul mincarii – pentru simplul fapt ca nu ti-e foame, ci doar "degusti".
Asa ca, mai intii, am gustat puiul cu smintina. Era usor, bine gatit, din fericire, reteta in care puiul este despuiat de esenta (si forma) sa animala si seamana cu niste fulgi de ceva: nici o banuiala urita (de genul: asta e gitul, astea aripi, asta cosul pieptului) nu avea sa ma faca sa-mi pierd pofta. Apoi am decis ca trebuie sa gust si pastele. Aveau doua sosuri posibile: carbonara (nu, n-am gustat) si bolognese . Sosul – bun, dens, cu carne (cred ca de vita, era usor mai tare carnea decit ma asteptam). Pastele fierte exact cit trebuia. De la vin m-am abtinut – fireste, nu trebuie sa-l imbatam pe ala micu’ inainte sa se nasca. La rucola n-am ajuns… 

Masa gratis

27 octombrie 2008
 Eram prin Carrefour , in weekend. Hotarisem sa ramin o saptamina in Bucuresti, in ciuda faptului ca nu aveam mare lucru de facut – asa incit, simbata dimineata, m-am dus, impreuna cu nepoata mea, la pierdut vremea prin Carrefour. Numai asa, de kiki (ma rog, aveam noi si o "tinta", cum se spune: sa cumparam acumulatori pentru aparatul foto – ne planuisem o iesire la peisage, pentru duminica).
Si ne-am invirtit. Si ne-am uitat la tot felul. Timp – berechet. Promotiile, insa, incurcau locul, mai ales in zona food. am incercat sa ne fofilam – pina cind am ajuns in mijlocul unei cozi. Am decis sa raminem in zona si sa gustam bunatatile. De la Milli, o crema de brinza din care primeai un paharut. De la o alta firma, tot crema de brinza, dar cu niste bilute albe si ciocolatii, din care se distribuiau cutii intregi, proaspat decapacite. Gustul imbogatit cu e-uri nu mi-a spus mare lucru. De fapt, senzatia finala era un gust metalic. Am mers mai departe. Am gasit la raft iaurtul cu dulceata de nuci verzi, atit de promovat recent. Ne´-am luat citeva pentru acasa, apoi am inaintat. Pe stinga, perle de brinza. In dreapta, alt tip de iaurt. Eu am mers in stinga (imi trebuia musai ceva sarat cu care sa dreg oroarea de gust care-mi ramasese dupa crema de brinza), my niece, in dreapta si apoi iar in dreapta, la mostrele de mezeluri (yeak, sa o citez). Ne-am regasit la casele de marcat, satule. De tot.

Masa gratis

27 octombrie 2008
 Eram prin Carrefour , in weekend. Hotarisem sa ramin o saptamina in Bucuresti, in ciuda faptului ca nu aveam mare lucru de facut – asa incit, simbata dimineata, m-am dus, impreuna cu nepoata mea, la pierdut vremea prin Carrefour. Numai asa, de kiki (ma rog, aveam noi si o "tinta", cum se spune: sa cumparam acumulatori pentru aparatul foto – ne planuisem o iesire la peisage, pentru duminica).
Si ne-am invirtit. Si ne-am uitat la tot felul. Timp – berechet. Promotiile, insa, incurcau locul, mai ales in zona food. am incercat sa ne fofilam – pina cind am ajuns in mijlocul unei cozi. Am decis sa raminem in zona si sa gustam bunatatile. De la Milli, o crema de brinza din care primeai un paharut. De la o alta firma, tot crema de brinza, dar cu niste bilute albe si ciocolatii, din care se distribuiau cutii intregi, proaspat decapacite. Gustul imbogatit cu e-uri nu mi-a spus mare lucru. De fapt, senzatia finala era un gust metalic. Am mers mai departe. Am gasit la raft iaurtul cu dulceata de nuci verzi, atit de promovat recent. Ne-am luat citeva pentru acasa, apoi am inaintat. Pe stinga, perle de brinza. In dreapta, alt tip de iaurt. Eu am mers in stinga (imi trebuia musai ceva sarat cu care sa dreg oroarea de gust care-mi ramasese dupa crema de brinza), my niece, in dreapta si apoi iar in dreapta, la mostrele de mezeluri (yeak, sa o citez). Ne-am regasit la casele de marcat, satule. De tot.

First chinese ever

21 octombrie 2008
Stiti deja: sint o clasica. Mai fac eu combinatii ciudate, dar nu ma aventurez dincolo de straiele caldute ale mincarurilor europene. Si totusi, azi am spart gheata.
Intr-un loc numit My Place, din Brasov (care semana, partial, cu etajul cu fast food-uri de deasupra Unirii Shopping Center din Bucuresti, numai ca mult mai mic, cu o oferta redusa si fara promenada centrala luminata post-mod).
 
Primul stand, chinese. Ne-am uitat, apoi am plecat spre celelalte – intru degustare vizuala. Nimic fascinant la standurile 2, 3, 4 si 5. La 2, bauturi, capucino, cafea, prajituri , chestii – dar fara vinzatoare. Standul 3: Broaster Chicken (m-as mira sa fi scris corect, dar am sa ma verific, sometime in the future). Ma atrageau – of course! – doar crispy strips, dar aratau asa anemice, pentru pofta mea pantagruelica, incit am renuntat repejor. Standurile 4 si 5 erau din cele clasice, cu meniuri gen cartofi prajiti, carne intr-o forma sau alta si cola. Din pacate, nu ma interesau nici cartofii prajiti, nici cola. Asa ca ne-am intors la standul chinese. Unde s-a ivit si o tinara chinezoaica, draguta in ciuda faptului ca era avea un aer undeva intre Taiwan, Hong Kong si Vietnam – with a touch of Brasov blood in it.
 
Am luat un meniu – presupunea patru feluri, doua principale si doua garnituri de legume. Asta ca sa gustam din mai multe chestii: pui cu muguri de bambus, legume prajite, paste de orez cu sos de soia si pui sichuan. Ultimul fel era, fireste, iute, asa ca l-am lasat companionului meu. Concluzia? Mi-a placut, dar nu in mod deosebit. Sosul puiului meu avea destul amidon cit sa-l maninc gindindu-ma la sacrilegiul pe care-l fac; legumele, insa, erau bune. Pastele, mediocre si greu de apucat cu furculita (nu mi-am cumparat si betisoare, de teama sa nu ma fac de ris!). Carnea buna, din ambele feluri. 
 
Ma gindesc ca ar trebui sa mai incerc. Pina la urma, mi s-a deschis gustul… si asta e
esentialul.

Ando’s sau Panini?

17 octombrie 2008
Eu voi spune, de acum incolo, Panini (e drept, voi spune rar si numai cui ma va intreba). Am fost zilele trecute in Brasov, cu ceva treaba. Plecasem dimineata, fara sa maninc, in ciuda noilor obiceiuri cu mese oarecum regulate. Asa incit, pe cind am ajuns in Brasov, (cam) muream de foame. Si nu atit eu, cit bebe, care are nevoie de portia lui de ceva (un mix de elemente din care unele vin sub forma de Elevit, iar celelalte, sub forma de supe -creme de legume, legume  crude, fructe, brinzeturi – si mai putin carne).
 
Asa ca mi-am amintit ce imi zicea cineva – cum ca la Panini mai e cum mai e, dar la Ando e si mai tare. Ce sint Panini si Ando? Pai niste locuri unde poti minca rapid (spelled: fast food) din Brasov, unde sint niste cozi zdravene si unde adolescentii se duc pentru un sandwich imens, ieftin (oarecum) si datator, in timp, de diabet (majoritatea maninca imensitatea aia cu 7up sau pepsi!), zilnic, dupa scoala. La Panini fusesem (o data; in astfel de locuri tre’sa mergi o data in viata, sa te informezi macar), dar cineva imi bagase fitilul cum ca la Ando "e mai bine".
 
Drept sa spun, sandwichul de la Panini fusese cam mare pentru gusturile (si chiar dimensiunile stomacului) mele, dar era bun, proaspat, cald si crocant. Am luat snitel de pui. Dar la Ando oferta era mai diversificata, asa incit, dupa ce prin fata mea au defilat zeci de farfurii cu saorma la farfurie, am decis ca or sti oamenii aia ce stiu – si, abandonind ideea de a compara snitelele de pui, mi-am luat o saorma.
 
Maaaaaaare greseala! Uitasem sa ma uit si cum arata cei care cara tavile cu saorma. Am realizat, ulterior, ca erau, toti, barbati – din genul acela caruia putin ii pasa de orice. Sa revin: oroare! Carnea din "saorma" era aceeasi carne de ciine care ma oripilase in Bucuresti, pe vremea in care vinzatorii de saorma renuntasera la carnea de pui si cumparasera acadele congelate din carne de provenienta incerta/dubioasa. Pacat ca si in Brasov stau la fel lucrurile… Oricum, am reusit sa inghit doua bucatele de carne de pui care scirtiia (dubios) printre dinti – si am continuat cu cartofii prajiti, ceapa, varza cruda si lipia cu sos de usturoi. Celelalte componente erau chiar bune; m-am felicitat ca am uitat sa le spun sa nu-mi puna cartofi prajiti. Dar carnea… nici unui ciine nu i-as fi dat-o. Sa nu-l incit la canibalism .
 
Asa ca, daca ma va intreba cineva, vreodata, daca la Panini sau la Ando’s, am sa raspund: Panini.

Castanele si ratingul

17 octombrie 2008
In fiecare toamna, oamenii vad in piete castane (sau aud de la altii) si se intreaba ce-s alea si cu ce se maninca. De cind exista net, e mai usor sa afle: baga pe google "castane", "castane coapte " sau "castane fierte" si dau de o gramada de pagini despre. Sau cu. Doar ca, dintre acele multe pagini, nici unele nu povestesc cum se coc castanele – si daca nu esti din Baia Mare, sa fi apucat de copil sa stii cum se face trebsoara asta, atunci nici nu prea ai mari sanse sa intelegi de pe net.
 
Eu am dat prima oara de castane in piata Veteranilor. Era un nene care le aducea de la Baia Mare – pe atunci nu stiam ca urmeaza sa traiesc trei ani (de groaza) in Maramures.  Cumparam castane cit era toamna de lunga – nenea imi explicase cum tre’sa le crestez cu un cutit, ca sa nu pocneasca in cuptor. Evident, din cele citeva zeci de castane dintr-o transa , una-doua pocneau. Si umpleau peretii cuptorului cu o pudra fina, care se ardea cit ai zice "castane coapte". Mirosul de castana arsa umplea incaperea si dadea tonul glandelor care se ocupa cu salivatul (intens). Apoi, castanele treceau din cuptor intr-un castronas, erau acoperite cu un stergar. Eu ma asezam comod, cu o carte in brate si ma apucam de curatat. Era o treaba migaloasa, in functie de soiul castanelor si de cit erau de coapte (unele nu se curata usor…). Motiv pentru care, toata toamna, aveam niste unghii chinuite de incercarea de a mai scoate ceva din coaja indaratnica.
 
Gaseam, la nenea din Veteranilor, castane pina la prima ninsoare. Apoi incepeam sa hibernez.

Salate

7 octombrie 2008
Din categoria " salate la botul calului"
 
In dimineata asta, mi-am amintit ca o salata verde , infoiata, frumoasa, crocanta, ma astepta de citeva zile in frigider . O neglijasem, cu gindul la chestii mai pragmatice si mai putin gastronomice. Am scos-o la lumina. Avea citeva frunze uscate si vreo doua usor inghetate (frigider prost…) – dar, pentru ca mama o asezase cu fata in jos, restul era intacta si la fel de crocanta cum mi-o aminteam.
 
Si am inceput improvizatia. Va spuneam ca sint fascinata de salate inca de la vizita mea in Ucraina, la hotel Harkov. Am ras morcov si telina pe razatoarea mica. Am taiat un ardei portocaliu (marunt), am spart citeva nuci si le-am taiat fin. Ulei de masline, lamiie. Am mincat-o cu felii de muschiulet fripte pe plita (la recomandarea d-nei doctor, care m-a atentionat ca verdeturile nu sint de ajuns in dieta copilului nenascut).

Caruta cu mere

4 octombrie 2008
Ma plingeam undeva, cindva, ca nu am mai mincat demult mere romanesti. Si iata ca venit momentul sa gasesc mere bune. Ionatan, mari, super. Dulci si acrisoare in acelasi timp. Acele mere pentru care iti risti dintii, numai sa auzi pocnetul sanatos al fructului, piriind ud. 
 
Toamnele redevin bogate. Preturile nu (prea) mai conteaza. Sint mari oricum. Si oricum, e un lux sa maninci lucruri bune. Sanatoase. Mezelurile pot sa se ieftineasca oricit, ele reprezinta masa saracilor. Cu mintea. Chiar si cele rafinate. Sa ne ramina noua merele, perele, gutuile, strugurii, conopida , guliile si gulioarele, salata verde , spanacul, ardeiul capia rosu si galben intens . Legumele si fructele sint ale noastre – ceilalti. 

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X