gastromania

S-au chinuit mult
marketerii si advertiserii si diviziile de product development sa
creeze produse cu nume care sa se lipeasca de tine (de tine, de mine,
de ei…). Si au tot scos, pe banda, danone, danonino, activia, casa
buna… Produse pline de chimicale, pe care scrie, intr-o totala lipsa de
bun simt, cum ca sint asa si pe dincolo… Iaurturi cu guma de guar, cica
totaaaaal naturale, doar ce, guma de guar nu e obtinuta de niste
bastinasi de pe cine stie unde, care stau sub copacul guar cu macheta
in mina si taie coaja guarului pina singereaza si scoate guma?

Glumesc. Voiam sa vorbesc despre tnuva. Da. Sa mai pronuntam o data.
T-nuuva. Ce alunecos, senzual, moale cuvint…. Pacat ca atit de steril:
nu se leaga de nimic, din imaginarul nostru colectiv (lingvistic). Ma
mir cum l-au gasit. In mintea mea, nu exista ceva mai nepotrivit drept
brand pentru lactate. Si n-ar fi fost nimic daca, la aceasta
non-silaba, nu s-ar fi adaugat produsele cu nume personalizate: ” Iaurtul meu fin ” cu 4% grasime, ” Sana mea ” cu 3,6% grasime si ” Smantana mea fina ” cu 12% si
” Smantana mea bogata ” cu 20% grasime. Hmmm… suna asa, cumva… ca si
cum daca n-ar fi scris fina pe cutie si meu/mea noi n-am fi gustat.
Macar sa vedem ce si cum, ce gust poate sa aiba un produs asa
ambivalent, cu numele tnuva si prenumele iaurtul meu fin…

Dar aseara am vazut o alta reclama; dupa absurdul numelui iaurtului,
l-am banuit a avea o (oarecare) legatura cu tnuva. Bingo! Avea, am
vazut azi pe ambalaj. Iaurturile cu fructe yoplait (hahaha!), cu “mango
pofticios”, “visina racoricioasa” si inca vreo citeva aberatii similare.

De ce zic aberatii? Pentru ca, de la zuzu si fulga incoace,
lactatele se intrec in cretinatate (care pina acum se manifesta in
special in reclama, dar acum a ajuns si in numele produsului…), pentru
a atrage tinerii si copiii. Ca doar astia micii, spalati pe creier de
televiziune, nu or sa aleaga iaurtul cu nume de “comprest” (sau
smintina hi-tech, cum ma intreaba pentru a se asigura, invariabil si
implacabil, vinzatoarea de la chiosc de cite ori, cu mult elan si
putina rautate, ma duc si cer o smintina humana-milk. Toantele nu-si
dau seama ca noi, consumatorii, nu stim cine detine camionul care aduce
smintina la magazin, ci doar ce scrie pe ambalaj. Adica humana milk:).
Hi-tech nefiind nicidecum un nume de smintina…). Nu. Copiii se
presupune ca or sa vrea lucruri cu nume traznite, doar sint niste
instrumente in mina specialistilor in marketing, niste recipiente de
umplut. Niste buzunare de golit. Niste minti de inoculat cu mesaje
consumeriste.

Da’ sa nu uit ce e interesant la iaurturile astea: pe ele scrie ca
contin: lapte integral pasteurizat, fruct 10%, cu zahar, coloranti:
concentrat de morcovi, struguri, sfecla rosie, scorus, soc si sofran,
arome, proteina din lapte, smintina, citrat de calciu, fermenti
selectionati de iaurt. Ce fain! Eu credeam altceva. Mai ales ca pe
eticheta mai scrie si “nu contine conservanti”, un fel de capcana
pentru natural. Dar la faza cu colorantii, parca-parca e un concoct
de-al unei vrajitoare naturiste. Parerea mea…

S-au chinuit mult
marketerii si advertiserii si diviziile de product development sa
creeze produse cu nume care sa se lipeasca de tine (de tine, de mine,
de ei…). Si au tot scos, pe banda, danone, danonino, activia, casa
buna… Produse pline de chimicale, pe care scrie, intr-o totala lipsa de
bun simt, cum ca sint asa si pe dincolo… Iaurturi cu guma de guar, cica
totaaaaal naturale, doar ce, guma de guar nu e obtinuta de niste
bastinasi de pe cine stie unde, care stau sub copacul guar cu macheta
in mina si taie coaja guarului pina singereaza si scoate guma?

Glumesc. Voiam sa vorbesc despre tnuva. Da. Sa mai pronuntam o data.
T-nuuva. Ce alunecos, senzual, moale cuvint…. Pacat ca atit de steril:
nu se leaga de nimic, din imaginarul nostru colectiv (lingvistic). Ma
mir cum l-au gasit. In mintea mea, nu exista ceva mai nepotrivit drept
brand pentru lactate. Si n-ar fi fost nimic daca, la aceasta
non-silaba, nu s-ar fi adaugat produsele cu nume personalizate: ” Iaurtul meu fin ” cu 4% grasime, ” Sana mea ” cu 3,6% grasime si ” Smantana mea fina ” cu 12% si
” Smantana mea bogata ” cu 20% grasime. Hmmm… suna asa, cumva… ca si
cum daca n-ar fi scris fina pe cutie si meu/mea noi n-am fi gustat.
Macar sa vedem ce si cum, ce gust poate sa aiba un produs asa
ambivalent, cu numele tnuva si prenumele iaurtul meu fin…

Dar aseara am vazut o alta reclama; dupa absurdul numelui iaurtului,
l-am banuit a avea o (oarecare) legatura cu tnuva. Bingo! Avea, am
vazut azi pe ambalaj. Iaurturile cu fructe yoplait (hahaha!), cu “mango
pofticios”, “visina racoricioasa” si inca vreo citeva aberatii similare.

De ce zic aberatii? Pentru ca, de la zuzu si fulga incoace,
lactatele se intrec in cretinatate (care pina acum se manifesta in
special in reclama, dar acum a ajuns si in numele produsului…), pentru
a atrage tinerii si copiii. Ca doar astia micii, spalati pe creier de
televiziune, nu or sa aleaga iaurtul cu nume de “comprest” (sau
smintina hi-tech, cum ma intreaba pentru a se asigura, invariabil si
implacabil, vinzatoarea de la chiosc de cite ori, cu mult elan si
putina rautate, ma duc si cer o smintina humana-milk. Toantele nu-si
dau seama ca noi, consumatorii, nu stim cine detine camionul care aduce
smintina la magazin, ci doar ce scrie pe ambalaj. Adica humana milk:).
Hi-tech nefiind nicidecum un nume de smintina…). Nu. Copiii se
presupune ca or sa vrea lucruri cu nume traznite, doar sint niste
instrumente in mina specialistilor in marketing, niste recipiente de
umplut. Niste buzunare de golit. Niste minti de inoculat cu mesaje
consumeriste.

Da’ sa nu uit ce e interesant la iaurturile astea: pe ele scrie ca
contin: lapte integral pasteurizat, fruct 10%, cu zahar, coloranti:
concentrat de morcovi, struguri, sfecla rosie, scorus, soc si sofran,
arome, proteina din lapte, smintina, citrat de calciu, fermenti
selectionati de iaurt. Ce fain! Eu credeam altceva. Mai ales ca pe
eticheta mai scrie si “nu contine conservanti”, un fel de capcana
pentru natural. Dar la faza cu colorantii, parca-parca e un concoct
de-al unei vrajitoare naturiste. Parerea mea…

Cindva, visam la banane si portocale din abundenta. Nu pentru nu ni le permiteam, ci pentru ca nu existau.

Azi sint dependenta de mango. Si de-ar fi numai mango… dulce,
parfumat, mirosind mai degraba a brad si pere intr-o combinatie lejera.
Nu. Mai sint si fructele de avocado, un unt verzuliu si mai dens ca
untul, in jurul unui miez ca o mingiuta dura. Mai e si papaya,
lychee-le, ananasii deja banalizati, prunele gigantice, perele cu
denumiri minastiresti (pere Abate, Carrefour, 3 lei si ceva kilu), cu
miezul batind in rosu si grele ca niste mingi diforme de oina. Pomelo
tangerine nectarine ghimbir nehotarit daca sa fie fruct sau doar
condiment…
Le insir si ma gindesc la Teodoreanu si a lui toamna, la fructele pe
care Stefanel trebuia sa le ghiceasca intins pe patura, in gradina – si
ii era tot mai greu, tulburat de parfumul Soniei. Bine, Sonia era
maritata, Stefanel era un adolescent iar in copilaria mea fructele
miroseau mult mai tare. Da, si mama a remarcat chestia asta, tocmai s-a
intors din Italia si i-a facut sora-sii o vizita la tara. De acolo a
adus mere, nuci si niste gutui. I-am pus sa asculte la mp3 playeru’ meu
Gutuia, piesa Cenaclului Flacara si atunci maica-mii i-a picat fisa: de
citeva zile i se parea ceva ciudat de cite ori intra in bucatarie.
Ciudat in sensul de absenta: intra, fructele straluceau pe bufet, dar
mirosul nu era. Da, stiu, mama, cind erati voi mici o gutuie in casa
umplea tot spatiul cu o aroma puternica, un fel de amprenta a casei pe
care o purtati apoi in nari, pe la facultati si prin camine si pe unde
va mai stabileati dupa maritis… Acum insa nu.

Acum insa avem nasurile pervertite de tot felul de mirosuri
artificiale, n-am mai simti o gutuie decit daca ar fi sprayata cu aroma
(identic naturala!:)) de gutuie, asa cum le sta bine la artifactele pe
care obisnuim sa le bagm in gura pe post de mincare.

Si ma intorc la mango, de el, dragul, vreau sa vorbesc. Nu conteaza
cum a inceput povestea mea de dragoste si ura cu Dl. Mango. Pentru ca a
inceput rau, m-am chinuit cu cutitul sa tai “felii” din fructul
(ne)vinovat, felii care s-au dovedit cam acre si atoase… Apoi am reusit
sa cumpar un fruct cit de cit copt. E drept, se copsese “la raft”,
pentru ca era moale si avea pielita ingrosata, ca obrazul de femeie
dupa o virsta. Dar era macar dulce.

Si, intr-o buna noapte, cind haladuiam cu A. prin Nic cel mic (cel
din Amzei), lehaitzi de dragoste si secatuiti de puteri si disperati de atita soare si canicula si dragoste, mi-a iesit in fata el. Mango-ul perfect. Era cu atit mai
perfect cu cit era rece, proaspat si copt in acelasi timp, zemos. Rece
pentru cele 182 de grade celsius de afara insemna paradis. L-am luat in
mina. Era greu; stiam ca e proaspat dupa consistenta cojii. Degetul nu
se infunda, era rosu pe toate partile, un mango autentic, nu copie
piratata. Si era la reduceri! De pe la patruzeci si ceva de mii se
facuse vreo 28. Nu stiu prin ce minune, dar it worked just fine for me.
L-am pus in cos, alaturi de prada de noapte (iaurt de baut cu fructe,
ciocolata in patratele, apa) si am pornit sa fuzionam.

(Da, intr-un sens gastronomic, despre fuziunile de alt fel vorbim la alt curs)

Cindva, visam la banane si portocale din abundenta. Nu pentru nu ni le permiteam, ci pentru ca nu existau.

Azi sint dependenta de mango. Si de-ar fi numai mango… dulce,
parfumat, mirosind mai degraba a brad si pere intr-o combinatie lejera.
Nu. Mai sint si fructele de avocado, un unt verzuliu si mai dens ca
untul, in jurul unui miez ca o mingiuta dura. Mai e si papaya,
lychee-le, ananasii deja banalizati, prunele gigantice, perele cu
denumiri minastiresti (pere Abate, Carrefour, 3 lei si ceva kilu), cu
miezul batind in rosu si grele ca niste mingi diforme de oina. Pomelo
tangerine nectarine ghimbir nehotarit daca sa fie fruct sau doar
condiment…
Le insir si ma gindesc la Teodoreanu si a lui toamna, la fructele pe
care Stefanel trebuia sa le ghiceasca intins pe patura, in gradina – si
ii era tot mai greu, tulburat de parfumul Soniei. Bine, Sonia era
maritata, Stefanel era un adolescent iar in copilaria mea fructele
miroseau mult mai tare. Da, si mama a remarcat chestia asta, tocmai s-a
intors din Italia si i-a facut sora-sii o vizita la tara. De acolo a
adus mere, nuci si niste gutui. I-am pus sa asculte la mp3 playeru’ meu
Gutuia, piesa Cenaclului Flacara si atunci maica-mii i-a picat fisa: de
citeva zile i se parea ceva ciudat de cite ori intra in bucatarie.
Ciudat in sensul de absenta: intra, fructele straluceau pe bufet, dar
mirosul nu era. Da, stiu, mama, cind erati voi mici o gutuie in casa
umplea tot spatiul cu o aroma puternica, un fel de amprenta a casei pe
care o purtati apoi in nari, pe la facultati si prin camine si pe unde
va mai stabileati dupa maritis… Acum insa nu.

Acum insa avem nasurile pervertite de tot felul de mirosuri
artificiale, n-am mai simti o gutuie decit daca ar fi sprayata cu aroma
(identic naturala!:)) de gutuie, asa cum le sta bine la artifactele pe
care obisnuim sa le bagm in gura pe post de mincare.

Si ma intorc la mango, de el, dragul, vreau sa vorbesc. Nu conteaza
cum a inceput povestea mea de dragoste si ura cu Dl. Mango. Pentru ca a
inceput rau, m-am chinuit cu cutitul sa tai “felii” din fructul
(ne)vinovat, felii care s-au dovedit cam acre si atoase… Apoi am reusit
sa cumpar un fruct cit de cit copt. E drept, se copsese “la raft”,
pentru ca era moale si avea pielita ingrosata, ca obrazul de femeie
dupa o virsta. Dar era macar dulce.

Si, intr-o buna noapte, cind haladuiam cu A. prin Nic cel mic (cel
din Amzei), lehaitzi de dragoste si secatuiti de puteri si disperati de atita soare si canicula si dragoste, mi-a iesit in fata el. Mango-ul perfect. Era cu atit mai
perfect cu cit era rece, proaspat si copt in acelasi timp, zemos. Rece
pentru cele 182 de grade celsius de afara insemna paradis. L-am luat in
mina. Era greu; stiam ca e proaspat dupa consistenta cojii. Degetul nu
se infunda, era rosu pe toate partile, un mango autentic, nu copie
piratata. Si era la reduceri! De pe la patruzeci si ceva de mii se
facuse vreo 28. Nu stiu prin ce minune, dar it worked just fine for me.
L-am pus in cos, alaturi de prada de noapte (iaurt de baut cu fructe,
ciocolata in patratele, apa) si am pornit sa fuzionam.

(Da, intr-un sens gastronomic, despre fuziunile de alt fel vorbim la alt curs)